Ceea ce se întâmplă astăzi în viaţa noastră bisericească este foarte grav, nu este lucru lipsit de importanţă. Nu trebuie să trecem indiferenţi pe lângă problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfinţii Părinţi aşa ne învaţă, că atunci când credinţa ne este primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea şi nimeni nu este îndreptăţit să zică „dar, ce, eu sunt prea mic, cine sunt eu să mă amestec în problemele Bisericii”? Nu, dragii mei, Sfinţii Părinţi ne învaţă că dacă noi vom rămâne nepăsători şi vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să ne cunoaştem catehismul, canoanele şi învăţătura Bisericii noastre. (Ieromonah Iustin Parvu)
Favorite Music
Sunt multe lucruri care as fi vrut sa le impartasesc cu voi, dar cred ca as vrea sa vorbesc despre unul cu care poate voi termina: mistica. E un cuvant care ma supara de multi ani sa vad cat de mult se intrebuinteaza. Mistica - in Biserica - nu exista si nu poate exista. Si prin asta nu injosesc Biserica. In Biserica exista viata duhovniceasca. Cuvantul mistica este strain Bisericii, provine din erezia catolico-protestanta, adaug si pe protestanti la asta desi vine din scholastica medievala catolica, provine din erezia unei omeniri decazute unde viata duhovniceasca s-a redus la o moralitate inispida si unde cele cu adevarat mistice, daca vreti, tainice ale duhului, nu mai sunt intelese de omul devenit rationalist. Scholastica medievala nu este nimic altceva decat rationalismul secoulului al XVII-lea, inca cu pretentii duhovnicesti teologice, dar este acelasi duh, al aceluiasi rationalism dobitoc si indobitocitor.
Mistica, bineinteles ca viata duhovniceasca este tainica, viata duhovniceasca este devenirea intru un Dumnezeu, este urmarea caii, unei cai pe care Adam trebuia sa o urmeze cu Dumnezeu pas cu pas. Primul pas era sa nu manance din acel lemn, rod al acelui lemn. Al doilea pas ar fi fost altceva, si din aproape in aproape Dumnezeu ar fi indumnezeit pe Adam. Un chip al acestei indumnezeiri il avem in Enoh care umbla cu Dumnezeu si nu a mai fost ca l-a luat Dumnezeu. Altul este Ilie care s-a urcat la cer intr-un car de foc. Deci doua persoane in istoria noastra care nu au murit trupeste, si, probabil ca ceva pe liniile astea trebuia sa fie mantuirea adamica, din aproape in aproape, din ce numim porunca in porunca.
Mistica, deci, este un termen al ereziei, al decaderii omului de la cele ale lui Dumnezeu, cand omul nu mai intelege cele tainice ale duhului. Tainic, dar real, tainic, dar trait. Dar daca nu mai este trait, nu mai este real si nu exista. Si ce a inventat omul, cerebralist, acuma? A trebuit in sistemul lui intelectual rationalist sa adauge un "sertar" intitulat "mistica" si tot ce nu intelege sa il bage acolo in mistica si sa il incuie bine ca sa nu mai aiba probleme cu el.
Dar mistica este un cuvant care deformeaza ideea adevarata a vietii duhovnicesti care este nimic mai putin decat indumnezeirea, treptat, pas cu pas si asta este ce trebuie sa devina duhovnicia (Rafail Noica)
Favorite Movies
Favorite TV Shows
Daca mi s-ar cere sa trimit un mesaj indeosebi unei singure categorii sociale, l-as trimite tinerilor, ca sa porneasca mai departe de unde am ajuns, printr-o indelunga experienta, la varsta mea, ca sa nu mai piarda timpul ce le sta inainte, incercand sa caute drumul cel adevarat.
Cuvantul de sfatuire pe care sunt inclinat sa-l dau in urma intregii mele experiente de viata ar fi: Alipiti-va cu toata credinta adevarului lui Hristos si siliti-va sa sporiti din unirea cu El intr-o nesfarsita innobilare, prin asemanarea cu El, Care fiind Dumnezeu si intrupandu-Se pentru veci ca Om, a ridicat la suprema inaltime umanitatea Sa si o va inalta si pe a noastra, ajutandu-ne sa crestem in iubirea Lui si a semenilor nostri.(Dumitru Staniloae)
Favorite Books
Mulţimea caută neîncetat “semne şi minuni”, însă Domnul spune: “Nu vor primi nimic”. Un sfânt al zilelor noastre este un om ca toată lumea, dar fiinţa lui este o întrebare de viaţă şi de moarte adresată celorlalţi. Aşa cum frumos spune Tauler: “Unii suferă martiriul de-a dreptul prin sabie, alţii cunosc martiriul care îi încununează pe dinăuntru”, în chip nevăzut. Alţii mărturisesc acum cu riscul propriei vieţi, mărturia lor fiind această tăcere grăitoare. Mai există unii chemaţi să mărturisească în faţa opiniei publice şi a lumii, adică în faţa redutabilei indiferenţe a maselor. Kierkegaard spunea că întîia predică a unui preot ar trebui să fie şi ultima, ea reprezentînd un scandal în urma căruia preotul este aruncat la marginea societăţii “oamenilor de bine”.
Ne trebuie sfinţi care să ştie să scandalizeze, întrupând nebunia lui Dumnezeu pentru a evidenţia, de pildă, prostia cosmonauţilor marxişti plecaţi să-i caute pe Dumnezeu şi pe îngeri printre galaxii.
Un om nou nu e deloc un supraom sau un taumaturg. El este despuiat de orice “legendă”, dar reprezintă mai mult decît o legendă: un asemenea om este actual, întrucît mărturiseşte că Împărăţia îi este deja deschisă. Totuşi, avertismentul Evangheliei: “Cine are urechi de auzit, să audă!” - rămâne valabil. Spre deosebire de imaginile vedetelor şi de portretele Şefilor de Stat tămâiaţi pretutindeni, sfântul este umil, asemenea tuturor, dar privirea, cuvântul şi faptele sale “traduc în ceruri” grijile omeneşti şi coboară pe pământ surâsul Tatălui. (Paul Evdokimov "Iubirea nebuna a lui Dumnezeu")
In copilarie, imi erau prieteni toti copiii. Plecam de acasa cu o jucarie si ma intorceam cu alta. Nu tineam seama ca cea pe care am daruit-o era mai scumpa sau mai noua. Si nu-mi era data pentru o anumita perioada de timp. Dimpotriva, in urmatoarea zi o puteam darui altuia fara rezerve. Eram incantat sa vad ca ni se alatura si alti copii jocului. Nu eram deranjat de un al treilea sau al patrulea copil. E adevarat, conditia ca noul-venit sa ne devina prieten, era sa se joace.
Pe masura ce inaintam in varsta, observam ca nu orice persoana pe care o intalneam imi devenea prieten. Dar constatam ca indiferent de varsta si de loc, puteam sa intalnesc persoane care sa-mi devina pentru totdeauna prieteni. Spun “totdeauna”, pentru ca iti faci prieteni cu gandul ca niciodata nu te vei desparti de ei.
Iar din momentul in care ai legat prietenii, incepi sa-i porti cu tine si ei sa te poarte cu ei. Tainic, prietenii mei cand se intalnesc cu mine, se intalnesc si cu ei, cu cei din sufletul meu. Foarte graitor spunea cineva ca daca se intampla ca din trei prieteni (A,B,C), A ar muri, B l-ar pierde nu numai pe A, ci si “partea A din C”, iar C il pierde nu doar pe A, ci si “partea A din B”.
Exista o vorba potrivit careia fratii ne sunt dati de Dumnezeu, pe cand prietenii ii alegem singuri. Eu sunt de parere ca prietenia este si un dar de la Dumnezeu. Prietenia se naste in momentul in care gasesti persoane care au ceva in comun cu tine. Domnul Costion Nicolescu spune ca “Nu poti fi prieten cu oricine, prietenia nu este un concurs pe baza de grila, pe care daca ai completat-o corect, treci examenul si ai intrat.” Dar poti deveni prietenul cuiva fara sa stii sau sa te intereseze daca persoana respectiva este casatorita, care este statutul ei social, profesia, etc. Important este sa existe o cautare sau o viziune comuna.
Atunci cand un cerc de prieteni ajunge sa-i desconsidere, sa-i ironizeze, sa-i umileasca si sa le faca rau celor care sunt straini de interesele lor, consider ca nu mai putem vorbi de prietenie, ci de cardasie. Nu impartasesc ideea ca pe oamenii buni, prietenia ii face mai buni, iar pe cei rai mai rai, pentru ca in ochii mei prietenia nu poate fi decat intru bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca prietenia este ceva din realitatea raiului: “daca vrei sa stii in ce relatii sunt locuitorii cerului, in ce relatii sunt cei care sunt in rai, ma gandesc ca sunt in relatii de prietenie”.
In Epistola catre Filimon, Sfantul Apostol Pavel il intalneste in inchisoare pe Onisim, un sclav care plecase si furase pe ascuns din casa lui Filimon. Il converteste si il trimite catre acesta cu o scrisoare. Printre cele scrise, Sfantul Apostol Pavel ii spune: “Ti-l trimit pe el, chiar inima mea. Primeste-l pe el cum m-ai primi pe mine.” La aceasta stare trebuie sa ajungem prin prietenie: inima altora.
Adrian Cocosila (preluat de pe www.crestinortodox.ro)
Lasa-te rastignit si nu rastigni. Lasa-te nedreptatit si nu nedreptati. Lasa-te barfit si nu barfi. Fii bland si nu fii zelos in rau...
Veseleste-te cu cei ce se veselesc si plangi cu cei ce plang, caci acesta este semnul curatiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Fii prieten cu toti oamenii, dar fii singur in cugetul tau. Fii partas la patimirea tuturor, dar cu trupul tau fii departe de toate. Nu mustra pe cineva si nu osandi nici chiar pe cei foarte rai in vietuirea lor.
Intinde haina ta peste cel ce a gresit si acopera-l; si daca nu poti lua asupra ta greselile lui si nu poti primi si cercetarea lui si rusinea in locul lui, rabda-l macar si nu-l rusina...
De nu te linistesti cu inima, linisteste-te macar cu limba. Si daca nu poti pune randuiala in ganduri, pune randuiala macar in simturi. Si de nu esti singur in cugetul tau, fii singur macar cu trupul tau. Si de nu poti lucra cu trupul tau in paza, intristeaza-te macar in cugetul tau. Si de nu poti sta la priveghere, privegheaza macar sezand pe patul tau sau chiar intins pe el. Si de nu poti posti pana seara, posteste macar sa nu te saturi.
De nu esti curat cu inima ta, fii macar curat cu trupul tau.
De nu plangi in inima ta , imbraca-ti in jale macar fata ta.
De nu poti milui, vorbeste macar cu cel ce are nevoie de ajutor.
De nu esti facator de pace, fii macar iubitor de imbunare.
De nu te poti stradui, fa-te macar in cuget netrandav.
De nu esti tu biruitor asupra pacatului tau, macar sa nu te mandresti fata de cei vinovati.
De nu izbutesti sa inchizi gura celui ce barfeste pe cel de langa tine , macar nu te fa partas cu barfitorul.
Iata, frate, indemnul meu: mila sa-ti sporeasca in suflet pana cand vei simti in inima ta aceeasi mila pe care Dumnezeu o are fata de lume !
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.
…
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Hristos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
,,Cântări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri,
Plecaţi-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!
Hristos au înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"
În Iordan botezându-Te Tu Doamne, închinarea treimii s-a arãtat; cã glasul Pãrintelui a mãrturisit Tie, Fiu iubit, pre Tine numindu-Te, si Duhul, în chip de porumb, a adeverit întãrirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arãtat, Hristoase Dumnezeule, si lumea ai luminat, slavã Tie.
English
Send a Blast Card
hi5 Coins