Intrarea in Biserica a Maicii Domnului
= 21 Noiembrie =

» ASCULTA TROPAR

Intrarea în Templul legii a Doamnei de Dumnezeu Nascatoarei a pricinuit ortodocsilor crestini praznic minunat si a toata lumea. Fiindca s-a facut aceasta într-nu chip minunat si este înainte-mergatoare a marii si minunatei taine a întruparii Cuvântului lui Dumnezeu, care avea a se face în lume prin mijlocirea Nascatoarei de Dumnezeu. Deci praznicul Intrarii s-a început din pricina aceasta: Ana cea pururea pomenita, fiindca mai toata viata a petrecut-o stearpa fara sa nasca prunc, ruga împreuna cu barbatul sau Ioachim pe Stapânul firii, ca sa le daruiasca lor prunc, si fagaduindu-se ca, daca vor câstiga dorirea, îndata vor afierosi lui Dumnezeu pe pruncul cel nascut. Si asa a nascut pe ceea ce s-a facut pricina mântuirii neamului omenesc, pe împacatoarea si împrietenitoarea lui Dumnezeu cu oamenii, pe pricina înnoirii de a doua oara a lui Adam cel cazut si a scularii si a îndumnezeirii lui, pe Preasfânta Stapâna de Dumnezeu Nascatoare Maria.

Când a fost de trei ani, au luat-o parintii ei si au adus-o pe ea în ziua de astazi în Templu. Si plinindu-si fagaduinta au afierosit pe fiica lor lui Dumnezeu celui ce le-a daruit-o; si au dat-o pe ea preotilor si mai ales lui Zaharia, arhiereului celui de atunci. Acesta luând-o pe ea, a adus-o în cele mai dinauntru ale Templului, unde numai singur arhiereul o data pe an intra. Si aceasta a facut-o dupa vointa lui Dumnezeu Celui ce dupa putin avea a Se naste dintr-însa spre îndreptarea si mântuirea lumii. Deci acolo a ramas Fecioara doisprezece ani, cu rara cuviinta, hranindu-se cu hrana cereasca de catre Arhanghelul Gavriil. Învrednicindu-se si dumnezeiestii aratari, pâna ce s-a apropiat vremea dumnezeiestii Bunei Vestiri si a descoperirilor celor ceresti si mai presus de fire care i s-au aratat ei. Ca a binevoit Dumnezeu a Se întrupa dintr-însa pentru iubirea de oameni, ca sa înnoiasca de a doua oara lumea cea stricata prin pacat. Atunci Nascatoarea de Dumnezeu, iesind din Sfintele Sfintelor, a fost data lui Iosif logodnicului, ca acela sa-i fie pazitor si martor al fecioriei ei si ca sa slujeasca, atât la nasterea ei cea mai presus de fire, cât si la fuga ei cea în Egipt si la întoarcerea cea de acolo în pamântul lui Israel.